Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica Adormirea Maicii Domnului
Tg. Secuiesc
   Situat în centrul depresiunii Breţcului sau a Tg. Secuiescului, la intersecţia unor importante drumuri comeciale, oraşul Tg. Secuiesc s-a format ca loc de târg în secolul al XIV-lea, cunoscând o rapidă dezvoltare economică determinată de contribuţia importantă adusă de derularea schimburilor comeciale şi culturale dintre Transilvania, Moldova şi Muntenia.
Prin poziţia sa geografică, la intrarea în pasul Oituz, Depresiunea Tg. Secuiesc a constituit întotdeauna o zonă de întrepătrunderi şi confluenţe culturale şi demografice.Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase vestigii din epoca bronzului cât şi ale civilizaţiilor dacică, romană şi postromană. Dintre urmele creştine ale secolului VI menţionăm vasele din ceramică, pe care sunt gravate cruci, descoperite la Poian şi amfora de la Tg. Secuiesc pe care sunt desenate iniţialele Maicii Domnului. Numeroasele privilegii acordate de-a lungul vremii militarilor, meşteşugarilor şi negustorilor secui au marcat dezvoltarea urbanistică şi profilul distinct al "oraşului breslelor".
   Deşi izvoarele istorice îi menţionează pe românii din zonă alături de secui în anii 1210, 1241, 1367 ş. a. obştea parohială ortodoxă din Tg. Secuiesc datează doar din secolul al XV-lea. Cronica bisericii ortodoxe din localitate consemnează tradiţia orală conform căreia românii din oraş au avut o biserică de piatră (zidită de un boier sau voievod român), un monument dintre cele mai interesante prin arhitectura sa specifică, lăcaş de cult integrat în complexul actualei biserici romano-catolice.
Despre relaţiile foarte bune ale locuitorilor din zonă cu domnitorii moldoveni şi munteni vorbesc: tradiţia locală despre "vremea de aur" a lui Alexandru cel Bun, capul de zimbru de la biserica romano-catolică de la Sănzâeni, prezenţa secuilor din zonă sub steagurile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, hrisovul din 1541 prin care Petru Rareş "primea oraşul Vaşarheiul în tutela sa" drept recompensă pentru ospitalitatea de care s-a bucurat aici în 1538, scrisoarea doamnei Safta, soţia domnitorului Gheorghe Ştefan către "marea giudecească" a Braşovului în care îşi exprima mulţumirea pentru "binele şi dragostea" arătate ei pe timpul şederii în "Osorhei" în mai 1658, precum şi cele aproape 100 de scrisori publicate de Nicolae Iorga în 1916, majoritatea provenind din depozitul de la "Osorheiul" în lucrarea "Acte româneşti din Ardeal privitoare la legăturile secuilor cu Moldova".
Negustorii din oraş inclusiv cei români, pun bazele unui puternic centru de tranzit de mărfuri pe care le transportau împreună ce breţcanii din Moldova.
   La adunarea celor aproape 900 de credincioşi români din 90 de sate ale judeţului Treiscaune ţinută în "Târgul Săcuilor" la 20 noiembrie 1699, în preajma uniaţiei, din scaunul Chezdi au participat 246 de capi de familie, dintre care 24 din localităţile ce compun astăzi oraşul Tg. Secuiesc. Documentele bisericii ortodoxe locale consemnează tradiţia conform căreia, după 1700, românii din Canta Vaşarheiului şi-au clădit o biserică din lemn pe locul actualului cimitir ortodox denumit şi astăzi de localnici "román-temeto"-cimitirul românesc şi înregistrat în hărţile cadastrale sub denumirea românească nealterată "Beszeriko".
După cronica bisericii ortodoxe din Tg. Secuiesc (1781-1898), publicată de dr. Maria I. Negreanu în 1943 în plin secol al XVIII-lea biserica ortodoxă se afla în cartierul românesc, denumit până în 1850 satul Canta (care se pare a fi numele vechi al oraşului, predominând prin număr şi intensitatea negoţului, celălalte colonii ale negustorilor greci, sârbi sau armeni.
Obştea parohială era condusă de un gociman-curator, ajutat de epitropi sau juraţi ce vegheau la "paza din neam în neam a obiceiurilor frumoase", pretindeau ca "preotul să fie la înălţimea chemării sale" şi asigurau plata dascălilor care le învăţa "pruncii".
   După marele incendiu din anul 1834 ce a cuprins oraşul Tg. Secuiesc, dar mai ales după evenimentele ce au urmat revoluţiei de la 1848 şi instaurării dualismului austro-ungar din 1867 populaţia românească din oraş s-a redus drastic de la 77 familii în 1836, la 24 de suflete în 1850, 70 în 1880 şi doar 13 în 1910.
Dacă în 1835 biserica din Canta Vasarheiului avea sub controlul ei mai multe "sate filiare" din apropiere, în 1890 ea însăşi devine o modestă "filie" aparţinând de Breţcu şi Cernatul de Jos. În anii de după Marea Unire numărul românilor din Tg. Secuiesc creşte, ajungând în 1939 la 376 de persoane. Momentele dramatice din 1940-1944 au condus iar la destrămarea vieţii româneşti din oraş, refacerea fiind deosebit de grea, în contextul politic de după 1945. Odată cu reorganizarea administrativ-teritorilă din 1968 şi dezvoltarea generală a oraşului, populaţia românească ajunge în 1977 la 1323 de locuitori şi în 1992 la 1378 ortodocşi. Pe fondul deteriorării climatului de convieţuire interetnică, după decembrie 1989, biserica ortodoxă din oraş pierde din nou credincioşi în cea mai mare parte intelectuali şi muncitori. De-a lungul vremii viaţa românească din Tg. Secuiesc şi-a găsit expresia în biserica ortodoxă, iar biserica ortodoxă a îmbrăcat forma vieţii româneşti.
   Actuala biserică de piatră este ridicată în anii 1781-1783 "în locul celei mai vechi de lemn" situată pe acelaşi amplasament, ce a fost înălţată în jurul anului 1734 (sunt menţionaţi şi anii 1754, 1750 şi 1760). Pe turn este scris 1795, probabil anul unei reparaţii. Pisania din cronica parohiei menţionează: "Bine a voit mila lui Dumnezeu cu noi păcătoşii de ne-a dat cuget a zidi sfânt locaşul Sf. Sale şi ne-a apucat şi am înălţat Sfântă biserică din temelie, în cinstita Varneghia Bolgradului, anume Kanta, oraşul Vaşarhei,...".
Pisania din altarul bisericii la masa proscomidierului, consemnează ctitorii: Petre Emanoil cu Anastasia, Teodor Dumitru cu Maria, Manole Safron cu Sanda, Dimitrie cu Calinia, Cristea cu Păuna, Stancu cu tot neamul lor. Pisania de piatră de marmură din tinda bisericii arată că: "Acaestă biserică a fost zidită în anul 1754, renovată sub păstorirea pr. N. Dima, prin neobosita stăruinţă a episcopului dr. Valeriu V. Bidu şi ajutorul primarului Corneliu Nastasi în anul 1929".
   Biserica în formă de navă, construită din piatră şi cărămidă şi acoperită cu ţiglă şi solzi, are o lungime de 6 metri. Turnul pătrat şi încins cu un brâu este înalt de 15 m. Altarul semicircular, cu prestoiul (sfânta masă) din cărămidă, are două firide în zid iar deasupra proscomidierului se află pomelnicul ctitorilor. Iconostasul (tâmpla) din lemn de stejar sculptat este executat la Craiova în 1937. Vechile uşi împărăteşti se află la Muzeul Spiritualităţii româneşti din Sf. Gheorghe. Naosul cu bolta construită în semicerc are ferestrele sub formă de ogive gotice. Podişorul din lemn (cafasul) este susţinut de doi stâlpi din zid. Accesul în tinda bisericii se face coborând două scări, întreaga biserică fiind sub nivelul amenajărilor exterioare cu cca. jumătate de metru. Pardoseala de mozaic înlocuieşte lespezile originale. În curtea inferioară se află clădirea fostei şcoli confesionale ortodoxe zidită în 1833 şi rezidită n 1883 precum şi clopotniţa construită în anul 1929.
   Donaţiile substanţiale făcute de-a lungul vremii de numeroşi ctitori şi binefăcători din rândul cărora amintim negustorii locali din Braşov, cărturari din Bucureşti şi alte oraşe din întreaga ţară, Patriarhia şi Academia Română (1929), ASTRA (1932), Mitropoliile din Sibiu şi Blaj (1935), Şcoala normală din Şimleul Silvaniei, şi mulţi alţii, s-au constituit într-o importantă colecţie de icoane şi obiecte liturgice şi într-un valoros fond de carte. Biblioteca parohială conservă o serie de valori bibliofile provenind din marile centre tipografice ale ţării, atestând şi în acest fel, legăturile spirituale ale românilor localnici cu cei de pretutindeni: Pentikostarion (Bucureşti - 1805); Evhologhiu (Braşov - 1815); Antologhion (Iaşi - 1821); Liturghier (Buzău - 1836); Prolegomena Aghiasmatar (Craiova - 1887); Cântări bisericeşti (Sibiu - 1890).
La începutul secolului XX, în condiţii neelucudate, a dispărut din biblioteca parohiei un exemplar din Cazania lui Varlam (Iaşi - 1643). L afel de valoroase sunt cărţile literare şi cele istorice tipărite în sec. XVIII-XX la Paris, Bucureşti,Iaşi în limbile franceză şi română. O serie dintre obiectele de cult sunt păstrate, o parte, la parohie, altele se află în custodie la Muzeul spiritulităţii româneşti de la Catedrala Ortodoxă şi la Centrul ecleziastic de documentare "Mitropolit Nicolae Colan" din Sf. Gheorghe sau fac parte din fondul arhivistic naţional aflat la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale.
   Altarul nu este pictat. În naos pe tavan se află icoanele Pantocratorului Cina cea de taină şi Pogorârea Duhului Sfânt, pictură veche. O parte din cele 15 icoane pictate pe lemn şi sticlă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care erau fixate pe pereţii naosului, sunt în custodie la Muzeul spiritualităţii româneşti din Sf. Gheorghe. Icoanele de pe tâmplă sunt pictate de pictorul Liscava din Craiova în 1936. Pe frontispiciul podişorului se află pictate 7 icoane de sfinţi, cuvioşi, heruvimi, ierarhi şi câteva modele ornamentale florale, pictură veche. La intrarea în biserică, deasupra uşii, se văd urmele unei picturi în frescă (icoana Adormirii Maicii Domnului) care, cu timpul, a fost acoperită de var.

Cronică

1733 Păstorul sufletesc al credincioşilor ortodocşi români din Canta Vaşarheiului este Popa Ioan.
1772 Conducerea obştei cumpără moşie de la "domnii Voineşti" din Sencătona (Catalina).
1781-1783 La zidirea bisericii ridicată din piatră, paroh al Cantei era Pavel Popovici, iar protopop al Treiscaunelor - Constantin Stan Turchiş. Printre ctitori şi binefăcători se află gocimanul Constantin Mavrodin, epitropii şi juraţii Constantin Grid, Ioan Marin, Niculai Lazu.
1783 Ioan Popovici a cumpărat condica bisericii ortodoxe din Tg. Secuiesc de la Constantin Grid.
1804 Obştea credincioşilor realege în calitate de "ctitor mare" pe negustorul braşovean Petru Emanoil, gociman pe Constantin Grid.
1807-1810 Treburile bisericeşti sunt conduse de gocimanul Teodor Simion.
1810 Învăţătorul Dumitru Popovici este dascăl de "rumânie" la şcoala confesională ortodoxă.
1810-1829 Preoţii Gheorghe Baciu şi Teodor Ghereci (Bereteu), Semeon Aşculan, protopop de Treiscaune.
1813 Un nou ctitor braşovean, Teodor Dumitru ginerele lui Petru Emanoil.
1829-1841 Preot Simion Mulduvan.
1836 Deşi sărăcită în urma marelui incendiu din 1834, obştea negustorilor români adună fonduri băneşti pentru reclădirea casei parohiale. Alături de "binefăcătorii" locali, în frunte cu gocimanul Petre Birt, se află şi cei din Braşov, Săcele, Breţcu, Cernatul de Sus.
1837 Conducerea obşti locale solicită ajutor ctitorului braşovean Enache Jipa "ca lucrarea cea sfântă a strămoşilor să nu o lase a pătimii stricăciune şi pustire".
1840 Sărdaru Ghica şi soţia sa Ecaterina fac o însemnată danie de cărţi.
1841 Este ales gociman Nicolae Criştovşi vicecurator Hagiu Vasile Munteanu.
1846 Biserica a fost refăcută din temelii cu contribuţia "boltaşilor" Nicolae Criştov, Voina Măcelaru, Fulop Sandu, Szöts (Suciu) Ferencz şi alţi donatori anonimi din Braşov, Săcele, Cernatul de Jos.
1846-1862 Condica bisericii s-a aflat la preotul Petru Pop de Breţcu, protopop de Treiscaune.
1859-1863 Marele negustor local Ioan Frâncu sprijină constant biserica ortodoxă. Protopopul Ioan Petric îi adresează mulîumiri pentru jertfa sa.
1890-1919 Parohia devine filie aparţinând de Breţcu, preot Constantin Dimian şi Cernatul de Jos preoţi Augustin Micu, Ioan Rafiroiu, George Coman (1916-1918 refugiat în Moldova).
1920-1921 Preotul militar Petru Debu, originar din Braşov, Are loc prima reparaţie după război.
1921-1929 Preotul Nicolae Dima, din Cernat reorganizează viaţa parohială, execută lucrări de reparaţie şi restaurare a bisericii cu contribuţia a 28 de familii dee binefacători,printre care Corneliu Nastasi, col. V. Basarebescu, Romulus Cosma, Ionel Olteanu, Ioan Dima, Damian Coltofeanu, Ioan Fenechiu, Matei Constantin ş. a.
1922-1933 Medicul Valeriu Bidu, epitrop, preşedinte al Despărţământului ASTRA, primar al oraşului Tg. Secuiesc, prefect al judeţului Treiscaune.
1923-1940 Preotul Ioan Rafiroiu, originar din Araci, conducătorul Protopopiatului Oituz, construieşte casa parohială (1928), sediul protopopiatului Oituz.
1929-1977 Preotul Ioan I. Rafiroiu realizează în 1934 o reparaţie capitală a bisericii şi alta în 1947 şi organizează fondul arhivistic bisericesc al zonei.
1977-1990 Preotul Ioan Bercu, originar din Breţcu, descendent din familia Damian. Prin strădania sa au fost reperate bisericile din Tg. Secuiesc, Cernat, Poian, Ghelinţa.

1990 Preotul Ştefan Niţu, fiul vrednicului cântăreţ bisericesc Iuliu Niţu din Bicsad repară bisericile din Tg. Secuiesc, Cernat, Poian. Cu sprijinul substanţial al P. S. Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, prin jertfa sa, a încercaţilor săi credincioşi şi a unor generoşi binefăcători, a construit noua biserică ortodoxă începută în 1991.

Editor: CENTRUL DE CULTURĂ ARCUŞI cu sprijinul MINISTERULUI CULTURII în cadrul programului: "Interculturalitate transilvană"

Coordonator colecţie: Petre Străchinaru
Redactor: Ioan Lăcătuşu, Consultanţi: Ioan Bercu, Ştefan Niţu
Autor: Ioan Lăcătuş