Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăt a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăsurat în manta-mi,
Ochii mei năltam visători la steaua
Singurătătii.

Când deodată tu răsărisi în cale-mi,
Suferintă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea mortii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, misuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linistit, pe mine
Mie redă-mă!