Povestea codrului

Imparat slavit de codrul,
Neamuri mii ei cresc sub poale,
Toate inflorind din mila
Codrului, Mariei Sale.

Luna, Soare si Luceferi
El le poarta 'n a lui herb,
Impregiuru-I are dame
Si curteni din neamul cerb.

Crainici, iepurii cei repezi,
Purtatori ei sunt de vesti,
Filomele-I tin orchestrul
Si izvoare spun povesti.

Peste flori, ce cresc in umbra,
Langa ape, pe poteci,
Vezi bejanii de albine,
Armii grele de furnici.

Hai si noi la craiul, draga,
Si sa fim din nou copii,
Ca norocul si iubirea
Sa ne para jucarii.

Mi'a pare cum ca natura
Toata mintea ei si-a pus,
De cat ori si ce papusa
Sa te faca mai presus.

Amandoi vom merge 'n lume
Rataciti si singurei,
Ne-om culca langa izvorul
Ce rasare sub un tei.

Adormi-vom, troeni-va
Teiul floarea-I peste noi,
Si prin somn auzi-vom bucium
De la stanele de oi.

Mai aproape, mai aproape
Noi ne-om stringe piept la piept...
O auzi, cum chiam' acuma
Craiul sfatu-i intelept!

Peste albele izvoare
Luna bate printre ramuri,
Impreju-ne s'aduna
Ale Curtii mandre neamuri:

Caii marii, albi ca spuma,
Bouri nalti cu steme 'n frunte,
Cerbi cu coarne ramuroase,
Ciute sprintene de munte,

Si pe teiul nostru 'ntreaba,
Cine suntem? stau la sfaturi;
Eara gazda noastra zice
Dandu-si ramurile 'n laturi:

O priviti-i, cum viseaza
Visul codrului de fagi,
Amandoi ca 'ntro poveste...
Ei isi sunt asa de dragii!