INSCRIPŢIE PE ZIDUL CASEI

Să-mi fi iubit singurătatea, dacă eram singur;

să-mi cinstesc prietenii dacă i-am dobândit;

fiinţei pe care mi-am găsit-o pereche

să-i dăruiesc jumătate din viaţă.

Fii dacă-aveam trebuia să-i învăţ să nu se teamă

de nici o-ntâmplare a sorţii lor,

arătându-le că prudenţa e mai puţin înţeleaptă

decât curajul,

dar păstrarea vieţii pe care-au primit-o, e datorie.

Să mă bucur de traiul pe care-l împart cu alţii,

să mă luminez de râsul lor, de plânsul lor să mă-nnegur.

În legănare ramul spre ramul vecin se apleacă,

floarea se-mprieteneşte cu fluturii

şi pământul cu apa.

Dar dacă singur eram, să-mi fi iubit singurătatea,

nici ea nu e un tovarăş mai rău decât ceilalţi

şi te face să vezi lumea ca pe un copil al tău

care a crescut şi s-a depărtat de tine.

Aşa, poţi să vezi, şi ramul e singur

chiar de s-apleacă spre ramul vecin,

şi ţărmul şi apa, şi floarea şi norul,

fiecare cu menirea şi locul lui,

şi toate făpturile atât de neînţelese

în suferinţa şi pieirea lor.