CUM VOM FI DE UITAŢI
Iubindu-te, iubindu-mă, Trebuia să răzbim într-un singur fel – Oaie sfântă să-ţi nasc În fiecare an câte-un miel. Căci oare nu eram eu Miraculoasa unealtă Făcută să sape spre cer O fântână înaltă? Vieţii noastre capcană E tot ce am mai frumos. Trebuia să ne crească petale Din şubredul os. De ce oare nu ne-am supus Sorocirii umile? Fără adaos avem Numărate zilele. Ce iubire sărmană Săvârşirăm noi doi De-am rămas cu viaţa ca umbra Căzătoarelor foi. Pieritori de-am fi fost Ca-n văzduh o ninsoare, Tot n-am fi cum vom fi De uitaţi în uitare. |