PACE
N-am mult de spus. E pace. Şi ce-aş grăi? E pace. Sertarele vieţii în fapte sunt sărace. Şi-n cele mâzgălite pe foi, o întâmplare Se povesteşte simplu. Cresc cercuri rotitoare Din miezul ei, dar tainic, în mare adâncime, Simţire doar şi gânduri ce-şi lasă umbra-n rime. O singură-ntâmplare cât ţine-o zi şi noapte! Să mă gândesc ce viaţă mi-aş fi dorit, ce fapte... O singură-ntâmplare: c-am fost. Se poate spune Mai mult? De-ncerc îndată mă prinde-o sfiiciune, Căci n-am călcat pământul voios şi cu îndrăzneală Ci temător că-n toate-i ceva care mă-nşeală. Fiind astfel eşti singur şi inutil ţi-e gestul, Lumea se-mparte-n două: sufletul tău şi restul. Nu poţi să judeci sigur de slab eşti ori puternic, Oricum te-ai crede,-n gându-ţi e-un adevăr părelnic. Să mă gândesc ce viaţă mi-aş fi dorit, ce fapte... Aş fi ales avânturi eroice şi apte De lupte strălucite, de slavă, de victorii? Câte tributuri oare aş fi plătit erorii? Să hotărăsc, să apăr, să neg, să-nalţ, să spulber, Când sunt sortit eu însumi să mă întorc în pulberi; Nu, nu mi-a fost destinul acesta pe măsură, Un altul mă îndeamnă, mă ţine, mă îndură. De mă gândesc ce fapte aş fi iubit, ce viaţă, (E-un anonim pieritul în timp ce mă învaţă!) Aş fi cioplit la piatră demult la piramide, Acea răbdare aspră prin veacuri îmi surâde. Am mai trăit în altul ce-mi semăna în soarte? De-am fost prin el puternic sau slab, să-l chem din moarte, Să-mi spună, poate ştie, poate-a aflat... Mi-ar place Să-mi zică: e totuna, vezi-ţi de drum în pace! Şi astfel fac. Şi-adesea nu am nimic a spune, Vreau doar să văd lumina cum creşte, cum apune. Mă-ndepărtez de lume nu din dispreţ ori silă Ci bănuind că viaţa-mi nici nu i-a fost utilă. |