VISEZ ÎNTÂI
Visez întâi cuvântul ce îl zic, Vorba ce-o scriu în somn mi se arată Cu mult timp înainte. O paloare, O formă indecisă, un fior, Ceva ce nu-i durere, totuşi doare. Frunză, pământ, nor, umbră, verde, crud, Sărut, înmugurind, polen, abrupt... Himerele unui necunoscut Tărâm, vampiri furând-mi sevele din trup Şi bându-mi sufletul ca pe-o culoare. În zilele care urmează-apoi Sunt ca o ameţită preumblare Printre-ale lumii lucruri şi-ntâmplări. Să fac, cu frunza cea adevărată Una la fel, să-ţi lunece în gânduri Norul visat de mine, cum pe cer Un nor real pluteşte ca pe-o apă!... Fur tot ce pot şi tot ce-i imposibil Să furi, eu fur; miresme şi culori, Forme, lumini, fluidică mişcare. Eu vorbele mi le visez întâi, Şi-un timp, nepământeasca lor paloare Trudesc s-o sting cu-albastrul ochi al tău, Cu verdele frunzişului, cu roşul Ameţitor al rănii... Ce minuni Se-ntâmplă-atunci, cuvântul, când învie! Să fac, cu frunza cea adevărată Una la fel, să-ţi lunece în gânduri Norul visat de mine, cum pe cer Un nor real pluteşte ca pe-o apă! |