NIMIC TRIST
Zăpezi de altădată... Nimic trist. Să crezi că ele dăinuie pe dealul În ceaţă viorie lunecând El însuşi ca o sanie enormă Cu celelalte sănii de argint, Spre nordul veşnic pur al inocenţei, În zvonul glasurilor de copii... Să crezi că războirile cu bulgări Continuă în grădini ca nişte puste, Iuţi bătălii cu râs şi fără sânge, Goană pe cai de ger... Să crezi că încă Eşti un războinic blând cu ochi de înger. Zăpezi de altădată... Nimic trist. Să crezi că ele încă ning pe casa În care creşti; mari crengi le poartă dulcea Povară albă, fumurii nămeţi Stau într-aceeaşi veşnicită stare Ale nemuritoarelor zăpezi... Să crezi că sunt, că le găseşti oricând, Că nu lipseşte nici un fulg; se-adună Ninsorile din ani şi ning pe rând După cum vrei să te-ntâlneşti cu ele. O, anul una mie nouă sute Şi cine ştie cât; cum tremuri tot! Pe neaua neatinsă scrii un nume Şi literele până-n cer se văd... Zăpezi de altădată... Nimic trist. Ieşind din timp, zăpezi de totdeauna. |