* * * Mă gândesc cât de groaznică moarte-au avut Toţi câţi dragi mi-au fost şi-au murit Înainte de vreme sau la timp cuvenit... Şi atunci mă-nfior şi presimt c-am să mor Tot astfel chinuit şi-n durere lucid, Tot astfel aşteptând, sângerând, implorând Să mă sufle un vânt În adânc sub pământ... Nu am plan pentru mâine, nu-ntorc capul spre ieri – Cea mai grea implorare o ridic către cer Când va fi, să te uiţi spre inima mea Doamne, şoptindu-i s-adoarmă, să stea Dintr-o dată, încât să nu aflu nimic, Să n-am timp să oftez, ori vreo vorbă să zic, Să se întâmple când dorm, ori atuncea când scriu Şi să cad peste foi ca-ntr-un râu argintiu... |