* * *

* ^* *

Uneori un fapt inexplicabil şi îngrozitor mi se-ntâmplă –

De parcă cineva m-ar lovi pe la spate

Şi mi s-ar întuneca vederea şi mi s-ar tulbura auzul

Şi vorba-ncepută mi-ar cădea de pe limbă,

Pentru ochii mei nu mai e nici măcar întuneric,

Pentru urechile mele nici măcar linişte

Şi gândurile oprite brusc cad unele peste altele

Într-o învălmăşeală nebună.

Ca un somn fără vise

Este răstimpul acesta în care

Viaţa mea încetează să-şi mişte arătătoarele.

Sau ca şi când aş fi uitat ceva pe foc

Şi m-aş repezi din toiul petrecerii,

Lăsând uşile vraişte (căci absenţa mea

Ar dura câteva clipe).

Şi deodată văd iar şi-mi aud

Glasul, şi chipurile încă tulburi

Se luminează treptat şi cu uimire

Zăresc locuri goale în dreptul paharelor pline.

Unde sunt, întreb, unde au plecat atât de grăbiţi

Încât n-au băut vinul şi nu s-au atins de bucate?

Cum de glumeşti astfel, mi se răspunde,

Ai lipsit mult timp dintre noi

Şi acum ne-am strâns la un prânz de tristeţe.

Cum de îndrăzneşti să glumeşti?

Iată ce lucru îngrozitor uneori mi se-ntâmplă.