* * *

* ^* *

Nimic nu poate povesti ce simt, privind

Această verde pajişte-aburindă

În zorii reci. E vara pe sfârşite.

Câini vagabonzi, strânşi unul lângă altul

Dorm încă-n iarba udă,

Cu blana grea de umezeala nopţii.

Curând vor fi ai vântului de iarnă

Şi de pe-acum groşi aburi scot pe nări –

În somnul lor fierb visele geroase

Despre nămeţi şi viscole şi foame.

Mizerie şi frumuseţe laolaltă,

Nelinişti şi pace, împăcare

Şi temă şi părere de rău sfâşietoare...

Să vină iarna peste noi, viforniţi să ne troienească,

Să ne lovească bici de ploi şi geruri să ne facă iască,

Doar să mai fim, să mai vedem

Iarba pornind să înverzească!