PICTURĂ
La şaisprezece ani, sub vaste-amurguri De-un fast provocator, în timp supus Atâtor schimbătoare valuri tulburi; La şaisprezece ani şi un veac în plus, La şaisprezece ani uşori ca spuma (Ghiulea de plumb veacul aveam să-l simt) Nici bănuind ce-aveam să fiu acuma, Nici stingherit de trupul meu prea strâmt, Privind acele purpuri triumfale Pe care zarea abia le cuprindea, Ca aburul răcorii dintr-o vale Mă răsuceam în sus din viaţa mea, De parcă mă sorbea pe îndelete O gură de văzduh trandafiriu, Un gât gigant la roşu ars de sete, O nară respirând dinspre pustiu... Aer în aer, ochi numai pentru privire, Trup numai gând şi gândul doar fior, În cerul sângeriu un roz subţire... De fapt muream şi îmi era uşor. De fapt muream, iubind această moarte. Sânge adânc, topit în sfânt ulei Ardea, sfidând ale-omenirii arte: Pictau demenţial cu mine zei. Murind, trăiam uimita voluptate De-a fi, spre-un tainic de-nţeles folos, Mai abur decât visurile toate, Mai gingaş ca un joc copilăros... La şaisprezece ani, sub vaste-amurguri, O, ce eram, şi ce puteam să fiu! Murind de atâtea ori la bâlci prin târguri, Din ce în ce mai greu mi-era să-nviu. Din ce în ce mai tragic şi mai sumbru Jocul cu zei, culorile mai reci. Deşi cu flori pânzele vremii umplu, E vânăt cerul pe sub care treci. |