SĂRBĂTOREASCĂ
Într-o dimineaţă frumoasă de-aprilie Ora şapte mirosea a vanilie. Ieşind cucul să cucuie spornic, Părea că aroma năvăleşte din ornic, Şi-ndată ce trecu un minut peste şapte Crescu uşurel şi o boare de lapte. Când mai zbură înc-un stol de secunde, Plutiră-mprejur şi alte dulci unde, Efluvii din flori de lămâi şi migdale Dinspre împărăţiile de zaharicale. Printre acestea veneau mai modeste Miresmele simple de plante agreste, Trăgând faetonul miresmei-regine A florilor toate, din mierea de-albine. Adiind a curat, grâu zdrobit în făină Ridica suflu cald de dospire divină Şi-abia lunecând se-nălţa peste ceată Aburirea amară de ciocolată. Când bătu ora opt, o mireasmă zeiască Aerul tot îl făcu s-ameţească: În zahărul ars, ca un râu de melasă, Şi-aurea nuca miejii de carne lăptoasă Peste care cădeau ca o bură de ploaie Esenţe exotice, iscând dans de văpaie. Fluturau peste tot aburi dulci, parcă-n lume Respirau, câte toate erau, cu parfume. Ne trezisem? Dormeam? Duşi de-o lină-adiere Eram plutitori pe un fluviu de miere, Şerpuind fumegos şi-ncărcat cu arome Între ţărmuri lucind cu glazuri policrome. Pe-un ocean glacial, într-un cer de poveste Creşteau munţi de-ngheţată cu frişcă pe creste, Iar mai jos, în văzduh, în grădini de lumine Cădeau grindine moi de halva şi praline. O, un astfel de vis e o pasăre rară Chiar şi-n dulcele somn al unui mic pierde-vară! Să-l tot dormi, să-l visezi între pernele lenii Cât văzduhu-i un vas pentru ars mirodenii! De undeva vin chemări... Doamnă lene, e nouă! Toţi ai casei demult începură-o zi nouă. Şi se trage-napoi, se destramă şi piere Visul meu parfumat, cu tot fluviu-i de miere. Dar ce albă lumină-aprinde raza-n odaie! Înflorit lângă geam, alb, un ram se îndoaie. Este-aievea ce simt? În imensa-ne lume Parcă toate răsuflă pe dulci nări de parfume! Şi tot ce visasem şi-aş fi vrut să însemne Puhoiul de-arome, se-adeverea şi da semne Că ziua-ncepută nu era oarecare Ci una gătită de sărbătoare – Cred că ştiu, am strigat, e o aniversare! Şi tortul solemn cu albe lumânărele Întrecea toate visele mele! Habar n-am cine era dintre noi fericitul Sărbătorit! Strălucea viu cuţitul În cremele roze, tăind, fâş! felioare De fericire ameţitoare. O, frumoasele zile cât de repede zboară, Abia ne-am trezit şi, stingeţi lumina! e seară. |