Periegheze:
1 1895 - 1947	2 1947 - 1989
3 1989 - 2001
Cercetări sistematice şi săpături de salvare
1 Cernavodă I şi II	2 Atmageaua Tătărască (Sokol)
3 Medgidia I	4 Costineşti
5 Ghindăreşti	6 Hârşova I şi II
Bibliografie

         Concentrată mai ales asupra vestigiilor greco-romane, arheologia Dobrogei nu a neglijat însă nici cercetarea obiectivelor mai vechi. Cele mai multe situri preistorice, grupate de-a lungul Dunării, văilor Casimcea, Carasu şi în zona litoralului au fost atribuite culturilor Hamangia III şi Gumelniţa A1 – A2.

 

Periegheze

1. 1895 - 1947

          Cercetările de suprafaţă întreprinse de Gr. Tocilescu şi P. Polonic pentru identificarea limes-ului roman au prilejuit şi descoperirea unor urme de locuire preistorică de-a lungul Dunării şi în apropierea litoralului vest-pontic. Astfel, încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, pe lista primelor aşezări preistorice apar Cernavodă, în incinta anticului oraş Axiopolis unde între 1898 – 1899 P. Polonic sub îndrumarea lui Gr. Tocilescu a efectuat primele sondaje arheologice (R. Vulpe, 1928; P. Polonic, 1935, p. 20) şi Ghindăreşti, la 2 km sud de sat preistorică (P. Polonic, 1935, p. 10). Între Caraorman şi Carinasuf, pe malul Lacului Sinoe aceeaşi autori semnalau o mare concentrare de descoperiri arheologice: materiale greco-romane, atribuite ulterior de V. Pârvan anticului polis milesian Histria, iar la aproximativ 3 km nord de cetate, ceramică preistorică (Gr. Tocilescu, ms. 5144, p. 297)

          După includerea Cadrilaterului în graniţele statului român, cercetările arheologice s-au extins, concentrându-se mai ales în zona de sud-vest a Dobrogei. Regretabil este faptul că ulterior, când culturile preistorice erau deja definite, regiunea nu s-a bucurat prea mult de interesul arheologilor români şi bulgari. De aceea ne limităm doar la menţionarea punctelor, urmând ca cercetările viitoare să permită o încadrare culturală precisă. La Tătariţa, pe malul Dunării, prezenţa unei grădişti “puţin ridicată de la suprafaţa pământului ”sugerează existenţa unui tell. Situaţii similare au fost semnalate şi la Vetren şi Garvan (D.M. Teodorescu, G.G. Mateescu, 1916, p. 47-48). O precizare specială se impune în cazul aşezării de la Cadikioi: publicarea materialului recoltat în urma sondajelor arheologice întreprinse în aşezare (I. Andrieşescu, 1916, p.16) a permis, ulterior, încadrarea lor culturală: “ un ciob de strachină care era probabil de tip Gumelniţa” (E. Comşa, 1987, p. 13). Tot aici a fost descoperit şi primul import cucutenian de pe teritoriul Dobrogei “două cioburi aparţinând unor vase colorate de tip cucutenian – aproximativ tipul B” – după periodizarea lui H. Schmidt (I. Andrieşescu, 1916, p.15). Valea Urluiei, astăzi secată, oferea condiţii propice pentru dezvoltarea unor aşezări de lungă durată: “un vârf de lance şi o piatră de praştie” s-au descoperit  la Hairanchioi – Dumbrăveni (I. Neicu, 1925).

          Realizând cercetări de suprafaţă în apropierea tell-ului de la Cernavodă, C. Schuchhardt a descoperit la 10 km sud de oraş pe malul abrupt al Dunării, o concentrare de “cioburi foarte vechi”(C. Schuchhardt, 1924, p. 9). “Probabil este vorba de aşezarea neolitică din vecinătatea satului Cochirleni”(E. Comşa, 1987, p.13).

         În zona litoralului, deschiderea şantierului arheologic de la Histria a prilejuit şi o mai bună investigare a teritoriului cetăţii, fiind semnalate aici urme de locuire neolitică (1914-1915; 1922-1923; E. Comşa, 1987, p. 13-14).

         Întemeietorul şcolii de preistorie din România, I. Andrieşescu a realizat prima sinteză a preistoriei Dobrogei (I. Andrieşescu, 1928), iar peste un deceniu, R. Vulpe a îmbogăţit harta descoperirilor arheologice cu noi puncte, chiar dacă în lucrarea sa “Histoire ancienne de la Dobroudja” s-a concentrat mai ales asupra antichităţilor greco-romane (R. Vulpe, 1938).

2. 1947-1989

        După al II-lea război mondial, lucrările de amploare întreprinse pentru construirea canalului Dunăre - Marea Neagră au adus la lumină, cel mai adesea cu brutalitate, numeroase vestigii preistorice. Informaţiile privind siturile identificate se rezumă de cele mai multe ori la o simplă încadrare cronologică: nivelurile arheologice au fost rase de buldozer, arheologului rămânâdu-i, astfel, doar posibilitatea recoltării materialului. Este cazul aşezărilor de la Medgidia II – km 23 pe traseul canalului şi  Agigea, pe malul lacului cu acelaşi nume, complet distrusă (E. Comşa, 1951, p. 169-172; P. Haşotti. 1988-1989, p. 13-29).

         În deceniile VI-VIII E. Comşa a efectuat numeroase cercetări de suprafaţă atât în nordul Dobrogei, pe litoralul vest-pontic cât şi de-a lungul Dunării, între Ostrov şi Hârşova. Dintre punctele noi amintim: Rasova – o aşezare şi un mormânt “la circa 3 km de sat” [1] , Cochirleni I “o aşezare situată la 500 m nord de capătul valului”, Esichioi [2] , Grădina [3] , Palazu Mic, Insula Ovidiu [4] , Istria IV – pe malul Lacului Sinoe [5] , Năvodari II [6] , Mangalia – “La Ostrov” [7] – toate simple menţiuni fără precizarea fazei (E. Comşa, 1959, p. 761; 1977, p. 69, 1987, p.9).

          Cu ocazia cercetărilor paleontologice întreprinse în zona central-carstică a Dobrogei au fost identificate şi primele locuiri gumelniţene de peşteră. Sondajele stratigrafice au evidenţiat prezenţe sezoniere, toate din etapa timpurie Gumelniţa A1: Peştera “La Izvor”, situată în partea de sud-vestul a satului Cheia, pe partea dreaptă a văii Ghelengicului (C.S. Nicolăescu-Plopşor, 1959 a, p. 15; 1959 b, p. 43; N. Harţuche, 1976, p.13), Peştera “La Baba” în partea de sud, la locul numit de localnici “La pământul galben”; aici “au fost identificate două niveluri de locuire marcate prin vetre”(C.S. Nicolăescu-Plopşor, 1959 a, p. 15; 1959 b, p. 43; N. Harţuche, 1976, p. 13). Situată pe partea dreaptă a pârâului dintre Târguşor şi Valea Casimcei, Peştera Gura Dobrogei [8] a oferit o stratigrafie bogată, cu locuiri din neolitic (Hamangia III/Boian IV) până în perioadă feudală-timpurie; “printre fragmentele ceramice aparţinând acestei culturi [Gumelniţa A1] au fost găsite şi câteva fragmente ceramice de vase care conţin ca degresant scoică pisată, unele ornamente cu şnurul (...) atribuite culturii Cernavodă I” (N. Harţuche, 1976, p. 13). Tot pentru această regiune, E. Comşa a menţionat şi Peştera “La Soci” cu o locuire “Gumelniţa târzie”, fără să ofere însă date clare privind localizarea ei (E. Comşa, 1977, p. 66). La fel de sumare sunt şi informaţiile privind aşezarea gumelniţeană timpurie din satul Cheia, punctul “Silişte” (N. Harţuche, 1976, p. 13).

        Pe baza descoperirilor din zona litoralului, Doina Galbenu a definit pentru prima dată aspectul vest-pontic al culturii Gumelniţa, oferind contraargumente, la nivelul anilor’60, pentru teoria bulgară privind “cultura Varna” (D. Galbenu, 1966, p. 321). Pentru mormântul de la Palazu Mare – descoperire fortuită pe malul Lacului Siutghiol – analogiile au apărut mai târziu, după cercetarea necropolei de la Durankulak. Măsuţa-suport considerată de Doina Galbenu ca un element caracteristic al “fazei Hârşova” (D. Galbenu, 1970, p. 72) sugerează mai degrabă influenţe sudice de tip Sava IV, Marica IV şi vechi tradiţii Hamangia. Alături de aceasta, piesele din colecţia Solacolu (S. Marinescu-Bîlcu, 1972, p.5) şi vasul “în patru colţuri” cu capac descoperit la Corbu de Jos [9] – probabil tot piese de inventar funerar - ilustrează cel mai bine etapa timpurie a aspectului vest-pontic. Autoarea amintită a încadrat în aceeaşi fază timpurie descoperirile de lângă Lacul Tăbăcarie – Constanţa I ”(D. Galbenu, 1970, p. 72). Ulterior, tot în incinta oraşului – Constanţa II, săpăturile arheologice de amploare întreprinse în Parcul Catedralei au scos la lumină şi câteva fragmente ceramice, un cap de idol antropomorf din lut Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 84).

        În deceniul al IX-lea au fost reluate cercetările de suprafaţă, mai ales în zona centrală a Dobrogei, identificându-se noi puncte şi completându-se vechile informaţii. Astfel pe teritoriul Histriei , alături de vechile puncte Istria II (fază A2 – E. Condurachi, V. Leahu, 1957, p. 56-59), Tariverde I “Cărămidărie” (fază A1 – D. M. Pippidi, D. Berciu, C. Preda, 1959, p. 322) s-au descoperit altele noi. La 600 m sud de satul Istria, în punctul “Drumul vacilor” – Istria I – au apărut fragmente ceramice Hamangia III şi Gumelniţa A1, iar pe malul pârâului Duingi – Tariverde II a fost semnalată “o aşezare extrem de bogată” Gumelniţa A2 ( Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, 1985, p. 113). tot în teritoriul Histriei P. Haşotti [10] aminteşte şi punctul Istria III, undeva în apropiere de “Bent”, fără alte precizări (P. Haşotti, 1997, p. 85). Acelaşi autor, întreprinzând cercetări sistematice în aşezarea Hamangia III de la  Târguşor, punctul “Urs” a surprins “deasupra nivelului Hamangia un nivel subţire Gumelniţa A2. La Târguşor “Sitorman” - 800 m est de punctul “Urs” -  a fost identificată o altă aşezare foarte bogată Gumelniţa A2. Dintre descoperiri “...remarcăm partea inferioară a unui idol Cucuteni A1” [11] (P. Haşotti, 1997, p. 84). La marginea de sud a satului Gura Dobrogei au apărut fragmente ceramice atipice care sugerează şi aici existenţa unei aşezări gumelniţene (Al Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Em. Alexandrescu, 1986, p. 243).

        Perieghezele efectuate în regiunea Lacului Cochirleni au adus la acoperirea altor pete albe de harta descoperirilor gumelniţene: Cochirleni II [12] - aşezare situată la 800 m vest de cetatea Pătulului, Ivrinezu Mare – la 2 km N, NV. de sat, pe malul lacului – ambele fără specificarea fazei (P. Haşotti, E. Mihail, 1983, p. 285).

3. 1989 – 2001

          În ultima perioadă eforturile preistoricienilor s-au concentrat spre realizarea unor lucrări de sinteză care să reunească vechile informaţii şi să permită realizarea unei imagini de ansamblu privind evoluţia comunităţilor Gumelniţa pe teritoriul Dobrogei. Astfel a apărut prima monografie a neoliticului din această regiune - “Epoca neolitică în Dobrogea”, cu un repertoriu al aşezărilor gumelniţene (P. Haşotti, 1997). Lista a fost completată şi cu piese inedite aflate în colecţia MINA, Constanţa provenind de la Fântâna Mare, Vlădeni, Şipote, Sâmbăta Nouă, Hârşova “Dealul Lacului”, la 3 km sud de oraşul Năvodari “Limba Oii”, Mircea Vodă, Baş Punar, Limanu.

          În urma perieghezelor întreprinse în sud-vestul Dobrogei pentru reperarea unor noi situri getice din apropierea davei de la Satu Nou, M. Irimia a descoperit la 1,5 km S/SV de ruinele satului Adâncata o aşezare fortificată getică şi fragmente atipice gumelniţene. [13]

Cercetări sistematice şi săpături de salvare

1. Cernavodă I şi II

          Puţin mai la nord de Cernavodă, relieful scade treptat, înălţimile stâncoase făcând loc cuverturii sedimentare post-sarmatice. Numeroase văi (azi secate) brăzdează malul dobrogean al Dunării. Nu întâmplător de-a lungul Văii Carasu – cel mai scurt culoar de acces dintre Dunăre şi Marea Neagră – s-au dezvoltat importante aşezări gumelniţene: Cernavodă, Medgidia. Primele cercetări sistematice în această regiune au început în perioada primului război mondial, când Dobrogea se afla sub ocupaţie germano-bulgară. Arheologul german C. Schuchhardt [14] a făcut săpături destul de ample în tell-ul de la Cernavodă I aflat pe malul Dunării, la marginea de nord - est a oraşului (C. Schuchhardt, 1924, p. 9-27). Studierea materialului arheologic de aici şi coroborarea lui cu descoperiri similare de pe teritoriul României au permis o mai bună interpretare ştiinţifică (I. Nestor şi A. Langsdorff, 1929, p.200-229). Reluând săpăturile arheologice (secţiunile S.A – S.E), I. Nestor a definit pentru prima dată un aspect regional al culturii Gumelniţa “aspectul Cernavodă”, numit ulterior varianta dobrogeană. În privinţa interpretării stratigrafice conform căreia “la  Cernavodă nu sunt două strate de civilizaţie, conţinând două faze distincte ale aceleiaşi  civilizaţii, ci un singur strat” (I. Nestor, 1937, p.3), cercetările ulterioare nu au confirmat această ipoteză. Cantitatea mare de ceramică neagră din nivelul inferior, precum şi prezenţa unor forme specifice fazei timpurii – fructieră cu picior, castroane cu umăr drept de tradiţie Boian – ne îndreptăţesc să considerăm că aşezarea a fost locuită  şi în faza timpurie a culturii, existând două niveluri [15] .

          În apropiere, pe dealul  situat la sud de tell-ul Schuchhardt – punctul “Cetatea Veche” - Cernavodă II (secţiunile S.I - S.VII) s-a descoperit un mormânt de inhumaţie la adâncimea de 1,20m, orientat pe direcţia S/SE – N/NV, în poziţie chircit pe dreapta. Pe baza inventarului funerar – un pahar bitronconic şi un askos -, autorul descoperirii îl atribuie tot culturii Gumelniţa: “După vasul din dreaptă (castron) mormântul aparţine civilizaţiei Gumelniţa (...); nu se poate însă ştie dacă aspectului reprezentat în tell-ul învecinat. Vasul din stânga (askos) are analogii foarte bune în cadrul civilizaţiei Gumelniţa, este însă unic în amănuntele de formă pe care le prezintă.”(I. Nestor, 1937, p. 2)  - ulterior fiind încadrat în faza Gumelniţa A1 (P. Haşotti, 1997, p. 89). Având în vedere forma atipică a castronului, precum şi forma vasului askos, nemaiîntâlnită în cultura Gumelniţa, luăm cu rezerve încadrarea cronologică propusă pentru acest mormânt. [16]

2. Atmageaua Tătărască (Sokol)

          Săpăturile arheologice efectuate în tell-ul de la Atmageaua Tătărască (1929, 1931) au îmbogăţit informaţiile privind geneza culturii Gumelniţa. Deşi de dimensiuni relativ mici (40 x 60 m; h = 6 m), aşezarea a cunoscut o lungă evoluţie, fiind descoperite patru niveluri de locuire: I - Boian A (IV-Spanţov); II şi III - Gumelniţa A1; IV – Gumelniţa A2. Materialul ceramic ilustrat pentru nivelul IV prezintă şi unele elemente Gumelniţa B1, ceea ce sugerează o locuire gumelniţeană mai lungă decât în tell-urile situate mai la nord – Cernavodă, Hârşova, Medgidia. Lipsa unei cesuri stratigrafice între culturile Boian – Gumelniţa a dovedit rolul important al fondului local în geneza eneoliticului dezvoltat, trecerea de la o etapă la alta făcându-se lent, prin intensificarea relaţiilor de schimb la distanţe tot mai mari, fără convulsii şi deplasări semnificative de populaţii. Noile descoperiri tehnologice, noua “modă” s-au transmis treptat, din aproape în aproape, grefându-se pe vechile tradiţii locale din perioada de început a eneoliticului. Aceeaşi continuitate de locuire va fi documentată mai târziu şi în alte tell-uri: Tangâru, Hârşova, Durankulak. Spre deosebire de restul aşezărilor gumelniţene din Dobrogea, aici  întâlnim un fond Boian mai puternic, necontaminat de influenţe Hamangia. De aceea materialul ceramic din faza A1 se apropie mai mult de varianta nordică, specifică Munteniei (Vl. Dumitrescu, 1934, p. 37-43).

3. Medgidia I - punctul “Cantonul 4” 

          Tell-ul situat la 200 m est de gara Medgidia a fost cercetat în regim de salvare (1957-1958), o mare parte fiind distrusă de lucrările de amenajare a gării (cantonul 4). De dimensiuni relativ mici (45 x 50m; h = 5m), aşezarea s-a dezvoltat pe malul de nord al fostei bălţi Carasu. Anterior locuirii gumelniţene zona a fost inundată, la baza tell-ului descoperindu-se un strat de mâl cu o grosime de 10-12 cm. Deşi a avut caracter de salvare, săpătura arheologică a cuprins o suprafaţă însemnată (352 mp suprafeţele S.A, S.B, S.C şi şanţurile I-VI). Aşezarea a cunoscut o lungă evoluţie, cu patru niveluri de  locuire – Gumelniţa A1 şi A2, grosimea stratului de cultură variind între 2,20 – 2,70 m.  Din cele 15 locuinţe identificate, numai patru au putut fi cercetate integral. Locuinţa “moară” [17] (L. 1), prevăzută cu două încăperi (camera de N (A) - 8 x 6 m şi camera de S (B) – 8 x 4 m) a oferit cele mai bogate descoperiri: 5 chiupuri (h ~ 95/110 cm; Dg ~ 80/90 cm) alături, tot în camera A, două râşniţe fixate pe postament de lut; în camera B 30 de lame şi gratoire de silex, alte vase de dimensiuni mai mici.

          Tot în nivelul III - locuinţa 3 (Gumelniţa A2) s-au descoperit şi câteva piese de cult: două fragmente de figurine antropomorfe – una modelată din lut şi alta tăiată din os - şi una zoomorfă reprezentând o broască ţestoasă, un vas zoomorf (pasăre), două picioare umane realizate din lut, prevăzute cu un orificiu în partea superioară.

         Cercetările arheozoologice, deşi sumare, au evidenţiat preponderenţa cornutelor (bovine 41%, ovi-caprine 31%), vânătoarea jucând un rol secundar (~ 11%) [18] . Necesarul de hrană era completat cu peşte, scoici şi păsări. De asemeni prezenţa unor fragmente de carapace şi plastroane de broască ţestoasă printre deşeurile menajere sugerează o posibilă utilizare a acesteia în alimentaţie. (N. Harţuche, O. Bounegru, 1997, p. 17 – 104).

4. Costineşti

         Situată direct pe stâncă în apropierea ţărmului Mării Negre, aşezarea de la Costineşti a fost cercetată în regim de salvare (1963). Pe baza descoperirilor de aici, Doina Galbenu a definit pentru prima dată aspectul vest-pontic al culturii Gumelniţa. Singurul nivel eneolitic aparţine fazei Gumelniţa A1, ulterior zona fiind locuită abia în perioadă romană. Sărăcia materialului arheologic şi aspectul rudimentar al construcţiilor sugerează o locuire sezonieră. [19] În privinţa utilizării pietrei pentru amenajările interioare, descoperirile ulterioare de la Durankulak, Insula “La Ostrov” (Năvodari) au demonstrat că această tehnică este obişnuită în regiunea litoralului; resursele naturale(depozite calcaroase) şi condiţiile climatice specifice zonei au impus folosirea pietrei în construcţii, tehnicile utilizate fiind însă aceleaşi cu cele răspândite în întreg arealul gumelniţean. “Semibordeiele” identificate de Doina Galbenu reprezintă mai degrabă locuinţe de dimensiuni mici cu fundaţii din piatră (D. Galbenu, 1971, p. 237-246; P. Haşotti, 1997, p. 83).

5. Ghindăreşti

          Semnalată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea la 2 km sud de sat, aşezarea deschisă de la Ghindăreşti nu s-a bucurat prea mult de interesul arheologilor [20] . Cercetarea ei se rezumă la un sondaje stratigrafice realizate de S. Morintz şi D. Şerbănescu (1969) după ce o parte din aşezare fusese distrusă de lucrările de amenajare a unui tunel de cale ferată (astăzi dezafectată) şi a şoselei care leagă cariera Stânca – Topalu de locul de încărcare a şlepurilor. Nivelul de locuire Gumelniţa – fazele A1 şi A2 – nu depăşeşte 1 m. În partea de nord a botului de deal pe care s-a dezvoltat aşezarea au apărut “pietre de calcar legate cu lut, care constituiau un val ce întărea panta (...) şi înconjura întreaga aşezare”. Nu excludem posibilitatea existenţei unei fortificaţii realizate din pietre legate cu lut, o situaţie similară fiind semnalată în aşezarea de la Goljamo Delcevo (H. Todorova, 1975). [21] Având în vedere însă complexitatea stratigrafiei şi caracterul restrâns al cercetărilor ne rezumăm la observaţiile autorilor, urmând ca cercetările viitoare să confirme sau nu datarea propusă.

Hârşova Tell
Imagini de săpătură

6. Hârşova I (tell) şi II

         Tell-ul de la Hârşova, unul dintre cele mai mari descoperite în sud-est. Europei, s-a format pe o stâncă acoperită cu nisip, adus de Dunăre. Dimensiunile considerabile (200 x 150 m; h = 12m) şi evoluţia îndelungată a aşezării se explică prin poziţia sa deosebit de favorabilă – punte de legătură între Dobrogea şi Câmpia Română, situată între Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei, în apropierea gurii de vărsare a Ialomiţei în Dunăre. Deplasarea treptată a fluviului spre est la care s-au adăugat acţiunile antropice au dus la distrugerea unei mari părţi din aşezare. [22]

Hârşova Tell
Coşuri împletite abandonate în locuinţa 48	Şanţuri de fundaţie atribuite unor locuinţe	Podea realizată din trunchiuri de arbori; în planul doi, profilul stratigrafic	Vedere parţială a podelei de lemn

         Primele cercetări arheologice au avut o amploare mai mică, rezumându-se la un sondaj  stratigrafic (S.A) realizat până la baza tell-ului [23] . Locuirea începe la nivel Boian – Vidra şi continuă, fără hiatus, în etapele Boian –Spanţov , Gumelniţa A1 şi A2 până în faza Cernavodă Ia, nivel în care s-au descoperit importuri Cucuteni A4 (P. Haşotti, 1997, p. 79). Prezenţa unui număr însemnat de fragmente ceramice Hamangia III în nivel Boian IV “mergând până la paritate” a pus pentru prima dată problema coabitării comunităţilor celor două culturi contemporane şi a evidenţiat, de asemeni, participarea culturii Hamangia la geneza variantei dobrogene. Pe baza stratigrafiei de aici Doina Galbenu a lansat ipoteza unei faze timpurii – “faza Hârşova” – anterioară locuirii gumelniţene A1 din Câmpia Română “descoperită deocamdată doar pe teritoriul Dobrogei” (D. Galbenu, 1962, p. 292). Ulterior, M. Şimon a demonstrat inutilitatea acestei faze, comparând descoperirile de la Hârşova cu cele de la Tangâru (M. Şimon, 1979, p. 359). Reluând studiul materialului ceramic am observat unele neconcordanţe între tipurile ceramice şi încadrarea culturală propusă de autoare [24] . Astfel vasele descoperite în locuinţa 9, considerate de Doina Galbenu specifice numai “fazei Hârşova”, se regăsesc în întreg arealul gumelniţean la nivel A1 – “fructiere” cu picior înalt, gol în interior [25] , “măsuţe-suport” cilindrice cu unul, două sau mai multe orificii. [26] Prezenţa artificială a acestui nivel în stratigrafia propusă de Doina Galbenu este dovedită şi de decalajul nefiresc al următoarelor etape culturale. Astfel nivelurile timpurii ale culturii – “faza Hârşova” şi Gumelniţa I(= A1) - ar depăşi în grosime locuirea Gumelniţa II şi III (= A2) ceea ce contrazice periodizarea internă a culturii [27] . Primul nivel Gumelniţa A2, situat între –6,50 şi -3,90 m se distinge clar de nivelul anterior A1; materialul ceramic din locuinţa “atelier” L.5 (-4,80/4,40 m) se înscrie în canoanele specifice acestei faze, atât în privinţa formelor cât şi a decorului.

Hârşova Tell
Locuinţa 48 constituită din două încăperi, în fiecare aflându-se câte un cuptor	Amprente vegetale	Locuinţa 29 (în stânga, adosat peretelui, se află cuptorul)	Gropi de ţăruşi care constituiau armătura pereţilor din lut

         Reluarea cercetările arheologice (1985) pe o suprafaţă mai mare (S.B) a permis o cunoaştere mai bună a celui de-al doilea nivel Gumelniţa A2 (-3,90/-1,65 m). Dintre construcţiile descoperite în acest nivel amintim: locuinţa cu altar L 11, locuinţele cu platformă de lemn, locuinţe cu şanţ de fundaţie, locuinţa 48 – neincendiată, surprinsă aproape în întregime, cu două camere, fiecare prevăzută cu vatră şi cuptor. Practicarea sacrificiilor umane a fost documentată prin descoperirea a trei morminte de copii sub podelele locuinţelor.

Hârşova Tell
Resturi osteologice aparţinând unor mamifere domestice sau salbatice	Vedere parţială a şantierului arheologic Hârşova tell

          Studiile interdisciplinare, concentrate mai ales asupra zonelor de depuneri menajere (C. 521), au îmbogăţit cu mult vechile date privind economia comunităţilor gumelniţene la acest nivel cronologic [28] . Iniţierea programului de cooperare româno-francez a deschis noi perspective în cercetarea arheologică [29] . Astfel folosirea metodei microstratigrafice a permis surprinderea unor detalii, greu sesizabile anterior: locuinţe neincendiate cu platformă şi vid sanitar, refacerea unor locuinţe cu şanţ de fundaţie aproximativ pe acelaşi amplasament, organizarea spaţiului interior în funcţie de specificul activităţilor casnice – spaţii de preparare a hranei, banchete pentru vase, spaţii dezafectate folosite pentru depozitare (D. Popovici colab., 2001). Dincolo de descoperirile arheologice începe să se realizeze un vechi deziderat exprimat atât de metaforic de regretata Alexandra Bolomey, [30] cea care nu a avut bucuria să-şi vadă visul împlinit: “A avea posibilitatea de a înţelege înseamnă mai mult la un moment dat în istoricul cercetărilor decât a face. Vrem nu vrem omul contează, în el este Umanul şi Divinul” (S. Marinescu - Bîlcu, p. 11)

 

Bibliografie:

I. Andrieşescu 1916	Andrieşescu, I., Obiecte preistorice din colecţiunea prefecturii Durostor, Raport MNA, p. 16 şi urm.
I. Andrieşescu 1928	Andrieşescu, I., Arheologia şi istoria veche a Dobrogei, 1928.
Al. Avram, O. Bounegru,C. Chiriac 1985	Avram Al., Bounegru O., Chiriac C., Cercetări perieghetice în teritoriul Histriei (I.), Pontica XVIII, p. 114-123.
Al. Avram, O. Bounegru, C. Chiriac, Em. Alexandrescu 1986	Avram Al., Bounegru O., Chiriac C., Alexandrescu Em., Cercetări perieghetice în teritoriul Histriei (II.), Pontica XIX,1986 p. 243-249.
M. Avramova 1989	M. Avramova, Les ètudes archéologiques de l’époque chalcolithique en Bulgarie, Le premier or..., p.24-28.
E. Comşa 1951	E. Comşa,  Cercetări arheologice pe traseul canalului Dunăre-Marea Neagră, SCIV, 1952, 3, 1951, p. 169-172.
E. Comşa 1959	Comşa E., Limesul dobrogean, cercetări de suprafaţă de-a lungul Dunării între Ostrov şi Hârşova, Materiale, V, 1959, p. 15-22.
E. Comşa 1977	Comşa E., Neoliticul pe teritoriul jud. Constanţa, Revista Muzeelor, V, 1977, p. 66-70.
E. Comşa 1987	Comşa E. , Istoricul cercetărilor arheologice privind epoca neolitică de pe teritoriul Dobrogei (1878 – 1944), Pontica XX, 1987, p. 9-18.
E. Comşa 1991	Comşa E. , Ensembles neolithiques près du littoral roumain de la Mer Noire, Thracia Pontica, IV, 1991, p. 167-176.
Vl. Dumitrescu 1934	Dumitrescu Vl. , La stratigraphie des stations appartenant à la lumière des fouilles d’Atmageaua Tătărască, Istros I, 1934, p. 37-43.
Vl. Dumitrescu 1937	Dumitrescu Vl., The painted decoration of the pottery from Eneolithic station near Atmageaua-Tătărască, Annals of Archeology and Anthropology.A., Liverpool, XXIV, 1937, 1-2, 14 p.+ 5 pl.
Vl. Dumitrescu 1979	Dumitrescu Vl., recenzie la I.Ivanov Tezaurele necropolei de la Varna (art. în lb. bulg.), SCIVA, XXX, 4, 1979, p. 159-161.
D. Galbenu 1962	Galbenu D. , Aşezarea neolitică de la Hârşova, SCIV., XII, 2, 1962, p. 285-304.
D. Galbenu 1966	Galbenu D., Nouvelles données concernant le dèbut de la civilisation de Gumelnita de Dobrogea, Dacia NS., X, 1966, p. 321-325.
D. Galbenu 1970	Galbenu D., Aşezări neolitice de pe teritoriul oraşului Constanţa, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Muzeelor de Istorie, dec.1964, vol. I, p. 72-75.
D. Galbenu 1971	Galbenu D., Aşezarea neolitică de la Costineşti, Pontica IV, p. 237-245.
N. Harţuche 1976	Harţuche N. , Unele probleme ale postpaleoliticului în Dobrogea, Pontica IX, 1976, p. 3-21.
N. Harţuche, Bounegru O. 1997	Harţuche N., Bounegru O., Săpăturile arheologice de salvare de la Medgidia, jud. Constanţa (1957-1958), Pontica XXX, 1997, p. 17-104.
P. Haşotti, E. Mihail 1983	Haşotti P., Mihail E., Cercetări perieghetice între localităţile Ivrinezu Mare şi Cochirleni, Pontica, XVI, 1983, p. 285-294.
Haşotti P., Wisosenski W. 1984	Haşotti P., Wisosenski W., Descoperiri întâmplătoare în aşezarea neolitică de la Târguşor “Sitorman”, Pontica XVII, 1984, p. 37-51.
P. Haşotti 1989	Haşotti P., Consideraţii cu privire la cultura Gumelniţa în Dobrogea, Pontica XXI-XXII, 1989, p. 13-29.
P. Haşotti, D. Popovici 1992	Haşotti P., Popovici D., Pontica XXV, 1992.
P. Haşotti 1997	Haşotti P., Epoca neolitică în Dobrogea, Bibliotheca Tomitana I, Constanţa, 1997.
I. Ivanov 1976	Ivanov I., Les fouilles de la necropole chalcolithique à Varna (1972-1975), Studia Praehistorica 1-2, 1976, p. 19-31.
I. Ivanov 1983	Ivanov I.,  Le chalcolithique en Bulgarie et dans la necropole de Varna, Ancient Bulgaria, Nottingham, I, 1983, p. 154-181.
I. Ivanov 1993	Ivanov I., À la question de la localisation et des ètudes des sites  submergés dans les lacs de Varna, Pontica XVI, 1993, p. 19-26.
I. Ivanov 1994	Ivanov I., Les contacts comerciaux pendant l’epoque eneolithique – voie maritimes et voies fluviales, Thracia Pontica, VI, 1, Soyopol, 1994, p. 119-124.
A. Langsdorf, I. Nestor 1929	Langsdorf A., Nestor I. 1929, Nachtrag zu Cernavoda, Praehistoriche Zeitschrift, XX, 1929, p. 200-229.
M. Lazarov 1993	Lazarov M., Les sites submergés le long du Pont Ouest dans le contexte de l’histoire pontique et mediterraineenne, Pontica XXVI, 1993, p. 7-18.
S. Marinescu-Bîlcu 1972	Marinescu-Bîlcu S., À propos des influences culture Precucuteni au culture Hamangia à la lumiére de quelques decouvertes inédites de Dobrogea, Dacia NS, XVI, 1972, p. 5-12.
C. Moisil   1910	Moisil C., Privire asupra antichităţilor preistorice ale României. Staţiunile preistorice din Moldova şi Dobrogea , BCMI, 1910, p. 22-37.
S. Morintz , D. Şerbănescu 1974	Morintz S., Şerbănescu D., Cercetări la Hârşova şi în împrejurimi, SCIV, XXV, 1, 1974, p. 61 şi urm.
I. Neicu 1925	Neicu I., Pentru preistoria Dobrogei, Dunărea, II,1925, p. 33-38.
I. Nestor 1937	Nestor I. , Cercetări preistorice la Cernavodă, Analele Dobrogei, XVIII, 1937, p. 2-19.
C.S. Nicolăescu-Plopşor et alii 1959	Nicolăescu-Plopşor C.S. et alii a, Raport preliminar asupra cercetărilor paleolitice din anul 1956, I, Dobrogea, Materiale, V, 1959, p. 15-22.
C.S. Nicolăescu-Plopşor et alii 1959	Nicolăescu-Plopşor C.S. et alii b, Materiale VI, 1959, p. 43-50.
Polonic P. 1935	Polonic P. 1935, Natura, XXIV, nr. 7 apud Comşa E., 1987, Istoricul cercetărilor arheologice privind epoca neolitică de pe teritoriul Dobrogei (1878 – 1944), Pontica XX, p. 9-18.
P. Haşotti, D. Popovici 1988-1989	Popovici D., Haşotti P., Considerations about the synchronism of the Cernavoda I culture, Pontica XXI-XXII, 1989, p. 291-297.
P. Haşotti, D. Popovici, D. Galbenu, C. Nicolae 1992	Popovici D., Haşotti P., Galbenu D., Nicolae C. 1992, Cercetările arheologice din tell-ul de la Hârşova (1988), Cercetări Arheologice, IX , p. 8-18.
Schuchhardt C. 1924	Schuchhardt C., Cernavoda eine Steinzeitsiedlung in Thrakien, Prehistoriche Zeitschrift, 15, 1924, p. 9-27.
M. Şimon 1979	Şimon M., Cu privire la noţiunea de “fază Hârşova” a culturii Gumelniţa, SCIVA, XXX, 3, 1979, p. 359-366.
D.M. Teodorescu, G.G. Mateescu 1916	Teodorescu D.M., Mateescu G.G., Cercetări arheologice între Silistra şi Turtucaia în iulie-octombrie 1915, Raport MNA, 1916, p. 46-51.
Tocilescu Gr.	Tocilescu Gr.  Biblioteca Academiei. Secţia manuscrise, mss. 5144.
H. Todorova	Todorova H., Kdvanoeneolitniiat necropol crai grad Devnia-Varnensko, Izvestiia Varna, VII, 1971, p. 3-40.
H. Todorova	Todorova H. et alii, Goljamo Delcevo, 1975.
H. Todorova	Todorova H., Kameno-mednata epoha v Bălgariia, 1986.
H. Todorova	Todorova H., Eneolit Bolgarii, 1989.
R. Vulpe 1928	Vulpe R., în vol. 1878 – 1928. Dobrogea cincizeci de ani de viaţă românească, 1928.